Alegerile Europarlamentare: Cu ce GRUPURI europarlamentare sunt afiliate partidele politice din România

Alegerile Europarlamentare: Cu ce GRUPURI europarlamentare sunt afiliate partidele politice din România
Alegerile Europarlamentare. Sursa Foto: Wikipedia Commons
Publicat: 05/06/2024, 21:19
Actualizat: 05/06/2024, 23:16

Pe 9 iunie vor fi Alegerile Europarlamentare. În Parlamentul European sunt nouă grupuri politice, fiecare cu ideologia sa politică. Grupul care are majoritatea mandatelor în Parlamentul European poate să dea președintele Comisiei Europene. 

Consiliul European votează cu majoritatea calificată un candidat pentru postul de președinte, în funcție de rezultatele ultimelor alegeri. De obicei, este propus candidatul din cel mai mare partid politic european.

Cum este numit Președintele Comisiei Europene ?

Candidații propuși și care corespund portofoliului se prezintă în fața comisiei parlamentare pentru a fi audiați public. Parlamentul votează Comisia în ansamblu. Dacă formula este aprobată, Consiliul European numește președintele Comisiei și echipa sa în funcție.

În 2019, la ultimele alegeri, Partidul Popular European a fost pe primul loc. Ursula von der Leyen, membru din partidul german Uniunea Creștin Democrată din Germania, care este  afiliată cu grupul EPP,  a fost numită în funcția de Președintele Comisiei Europene.

Președintele Comsiie este ales pentru un mandat de cinci ani. Mandatul este reînnoibil la cinci luni de la alegerile europarlamentare, potrivit Tratatului de la Maastricht.Președintele și Comisia sa pot fi revocați printr-o moțiune de cenzură din partea Parlamentului European. Nu s-a ajuns niciodată la această situație.

Ce rol are Președintele Comisiei Europene?

Ursula von der Leyen. Sursa Foto: Profimedia
Ursula von der Leyen. Sursa Foto: Profimedia

Rolul președintelui este să conducă Comisia și Uniunea Europeană. În cazul de față, Ursula von der Leyen, convoacă și conduce ședințele Colegiului Comisarilor, ședințele Comisiei și ședințele cabinetului personal. Președintele poate revoca un comisar din funcție.

Președintele Comisiei Europene are funcții executive similare cu cele ale unui prim-ministru. Președintele reprezintă Comisia în Uniunea Europeană și în afară, pe plan internațional, cu ajutorul din partea Înaltului Reprezentant pentru politica externă și securitate comună și președintele Consiliului European. În prezent, aceștia sunt Joseph Borrell și Charles Michel.

Președintele participă și la reuniunile G7 pentru a reprezenta Uniunea Europeană. Biroul președintelui Comisiei Europene se află la etajul 13 al clădirii Berlaymont din Bruxelles. Comisia Europeană trebuie:

  • să ajute la modelarea strategiei generale a Uniunii Europene;
  • să propună sau să elaboreze noi legi și politici pentru statele membre ale Uniunii Europene;
  • să pună în aplicare deciziile Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene
  • să monitorizeze aplicarea legilor în întreaga Uniune Europeană;
  • să gestioneze bugetul Uniunii Europene.

Poți contribui la schimbarea președintelui Comisiei Europene?

Cetățenii europeni din UE cu drept de vot nu pot schimba președintele Comisiei Europene și nu pot avea decide asupra candidaților propuși de partidul european majoritar. Dar pot decide care partid european poate avea majoritatea în Parlamentul European. Ce trebuie să facă?

Să meargă să voteze cu partidul favorit la alegerile europarlamentare desfășurate la un interval de cinci ani.  Partidul votat poate să fie afiliat cu un grup de partid european. Cu cât vor fi mai mulți europarlamentari aleși care sunt afiliați unui anume grup europarlamentar, grupul europarlamentar respectiv va avea majoritatea în Parlamentul European.

Alegerile europarlamentare din 2019: Care au fost ultimele rezultate?

Cel mai mare grup este Grupul Partidului Popular European condus de Ursula von der Leyen.  Acesta a obținut  21%, fiind votat de peste 41 milioane de cetățeni europeni.

Pe locul doi a fost Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților,   iar pe locul trei a fost Renew (fostul ALDE).  Pe locul 4 au fost Identitate și Democrație, pe locul 5 au fost Verzii,  pe locul 6 au fost Conservatorii și Reformiștii Europeni, iar pe locul șapte au fost Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică.

  • PPE (176) – PNL, UDMR, PMP
  • S&D (139) – PSD, PRO România 
  • RENEW (102) – USR-PLUS
  • Verzi/ALE (72)  
  • ECR (69)
  • ID (49) 
  • Stânga (37)
  • NI – Deputații neafiliați (61)

În România, PNL a fost pe primul loc (10 locuri, 27%), PSD a fost pe locul doi (9 locuri, 22,50%), iar pe locul 3 a fost USR PLUS (8 locuri, 22,36%). PRO România a obținut doar două locuri, cu 6,44%, PMP a obținut 2 locuri, cu 5,76%, iar UDMR a obținut 9 locuri, cu 5,26%.

Alegerile Europarlamentare. Sursa Foto: Wikipedia Commons
Alegerile Europarlamentare. Sursa Foto: Wikipedia Commons

Partidul Popular European și Partidul Socialiștilor Europeni, cele mai mari partide europene

Partidul Popular European este cel mai mare partid european. Acesta este alcătuit din partide creștin-democrate, liberal-conservatoare și conservatoare, fiind o organizație transnațională. Grupul Partidului Popular European este grupul politic de centru-dreapta al Parlamentului European format din deputații din partidele afiliate cu Partidul Popular European.

De exemplu, Partidul Creștin Democrat și Flamand din Belgia, Partidul Popular Austriac, Republicanii din Franța, Uniunea Creștin Democrată din Germania, Platforma Civică din Polonia și Partidul Popular din Spania.  Din România, PNL, UDMR, Forța Dreptei și PMP sunt partide afiliate cu Partidul Popular European.

Partidul Socialiștilor Europeni formează al doilea mare grup europarlamentar, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților. Partidul Social Democrat din Austria, Partidul Socialist din Franța, Partidul Social Democrat din Germania, Partidul Democrat din Italia, Partidul Muncitorilor din Spania, precum și alte partide social-democrate din țările scandinave, sunt afiliate. Din România, PSD, PUSL și PRO România sunt afiliate cu Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților.

Fosta Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa,  RENEW Europe, este compusă din partide liberale și social-liberale ca „Renașterea/En Marche” (partidul președintelui francez Emmanuel Macron), Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din Țările de Jos, Cetățenii din Spania, Partidul Liber Democrat din Germania. USR și REPER sunt afiliate cu  RENEW. 

Care sunt restul partidelor?

A patra forță politică în Parlamentul European o reprezintă Verzii. Partidele afiliate sunt Alianța 90/Verzii din Germania, Europa Ecologică/Verzii din Franța, Stânga Verde din Țările de Jos, Partidul Verde din Suedia și Partidul Verde din România.  De asemenea, mai sunt Partidul Pirat și Volt Europe.

A cincea forță politică o reprezintă Conservatorii și Reformiștii Europei. PiS (Lege și Justiție) din Polonia, Frații Italiei, Vox din Spania, Suedezii Democrați, Recucerirea din Franța și PNȚ-CD din România sunt afiliate.  AUR ar putea face parte din grupul conservatorilor.

A șasea forță politică este grupul Partidului Identității și Democrației.  Din acesta fac parte Adunarea Națională din Franța, Lega din Italia, Partidul pentru Libertate din Țările de Jos, Vlaams Belang din Belgia și S.O.S. România din țara noastră, Alternativa pentru Germania a ieșit din acest grup.

Cu cine poți vota pe 9 iunie?

Cetățenii români cu drept de vot au la alegere să voteze cu Partidul Social Democrat (S&D) și Partidul Național Liberal (EPP) din alianța electorală cunoscută drept Coaliția Națională pentru România. PSD are 9 locuri în Parlamentul European, iar PNL 10 locuri.  Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate are ca slogan „stabilitate și dezvoltare”. Primul pe listă este Mihai Tudose, fost premier PSD al României între 2017 și 2018.

O a doua mare alianță electorală este Alianța Dreapta Unită, alcătuită din USR care este afiliat cu Renew (8 locuri în Parlamentul European), PMP (2 locuri) și FD, afiliate cu EPP. Capul de listă este Dan Barna, fost vicepremier din USR în 2021.  A treia mare alianță electorală este cea alcătuită din AUR și PNȚ-CD, afiliat cu ECR, iar pe primul loc în listă este Vasile Cristian Terheș din AUR.

Iar a patra mare alianță este AER pentru România, alcătuită din Partidul Ecologist Român și Partidul Verde, ambele afiliate cu Verzii europeni. Alte partide cu care pot vota românii sunt: PUSL (S&D), PRO (S&D), UDMR (EPP) cu 2 locuri în Parlamentul European, Alternativa Dreaptă (ECR), REPER (Renew), S.O.S. România (ID).

Citește și: O lună până la alegerile EUROPARLAMENTARE 2024. Ce, când, cum și unde votăm pentru reprezentanții din Parlamentul European

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Escorte, păcănele, spiritism și… căței plimbați! Documente explozive în scandalul dintre Oana Zăvoranu și fostul...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegeri prezidenţiale Republica Moldova 2024, turul al II-lea: Votul în Republica Moldova s-a încheiat /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu